"Cuminţenia pământului", opera lui Constantin Brâncuşi, rămâne statului român, după ce proprietarii lucrării au acceptat o ofertă de 11 milioane de euro, a anunţat ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu.
Ministerul are mai puţin de jumătate din sumă, pentru restul urmând să apeleze la metoda subscripţiei publice.
”Proprietarii „Cuminţeniei Pământului”, lucrarea lui Constantin Brâncuşi, au acceptat oferta de achiziţie propusă de comisia de negociere mandatată de Guvernul României pe care am condus-o, în valoare de 11 milioane de euro. Din această sumă, Guvernul României va plăti 5 milioane de euro, iar pentru restul ei, Ministerul Culturii va lansa o subscripţie publică naţională. Detaliile campaniei de subscripţie vor fi anunţate în perioada următoare”, a anunţat ministrul Culturii, miercuri seară, prin intermediul paginii sale de Facebook.